Parodontologie

Ce este boala parodontală/parodontoza?

Boala parodontală este o afecțiune cronică generată de flora microbiană din cavitatea orală. Aceasta deteriorează structurile care mențin dintele pe arcadă: gingia, ligamentul parodontal și osul alveolar.

Care sunt semnele apariției bolii parodontale?

Prima fază a bolii parodontale este gingivita (inflamația gingiei), urmată de afectarea structurilor profunde. Simptomul inițial comun al gingivitei este sângerarea provocată de periaj sau de masticație, însoțită de modificarea culorii gingiei (care devine roșie-violacee), senzație de tensiune și prurit.

Cum evoluează boala parodontală?

Treptat, gingia și suportul osos „se retrag”, rădăcinile dinților sunt tot mai vizibile, iar dinții încep să se miște. În ultima fază dinții sunt expulzați spontan de pe arcadă fără să existe o altă afecțiune (ex. carie dentară).

Evoluția bolii este întreținută de acțiunea unor factori de risc:

igienă orodentară inadecvată;
tartru;
fumat;
probleme de ocluzie;
prezența unor factori retentivi la nivelul dinților (ex. carii netratate);
anumite afecțiuni (ex. diabet zaharat);
stări fiziologice: pubertatea, sarcina;
stres psiho-emoțional.

Tratamentul bolii parodontale/parodontozei

Profilaxia joacă un rol esențial în tratarea bolii parodontale. Măsurile profilactice se adresează factorilor determinați și favorizanți ai bolii:

igienă orodentară corespunzătoare;
detartraj periodic urmat de periaj profesional și air flow;
tratarea afecțiunilor dentare în timp util;
echilibrarea afecțiunilor generale prin medicație corectă;
reducerea sau renunțarea la fumat;
stil de viață echilibrat.

În cazul în care boala s-a instalat deja, măsurile profilactice trebuie însoțite de tratamente stomatologice specifice efectuate de personal calificat:

aplicații locale cu substanțe antibiotice și antiinflamatorii;
tratament antibiotic pe cale generală;
cauterizări chimice cu OTC;
intervenții chirurgicale (chiuretaj parodontal, intervenții cu lambou).

După stabilizarea bolii se pot aplica tratamente de întreținere, cum ar fi:

vaccinuri pe bază de extracte naturale vegetale și animale;
imunoterapie;
terapie cu laser.

Rolul tartrului în producerea bolii parodontale

Tartrul dentar reprezintă un complex organo-mineral aderent de suprafață dentară sau alte structuri solide orale, lucrări protetice, aparate ortodontice, rezultat din mineralizarea plăcii bacteriene. Compoziția tartrului diferă în funcție de zone (supragingivală sau subgingivală). Suprafața tartrului este rugoasă și acoperită de un strat de placă bacteriană nemineralizată ce diferă în zona subgingivală și supragingivală.

Localizări preferențiale:

suprafața linguală a incisivilor inferiori;
suprafața vestibulară a molarilor superiori;
suprafața ocluzală a dinților laterali lipsiți de antagoniști, cu auto-curățare și curățare artificială deficitară.

În timp, consistența și aderența tartrului supra gingival cresc, iar nuanța se apropie de maroniu-negru prin impregnarea cu pigmenți din alimente sau hidrocarburi și nicotină la fumători.

Care sunt simptomele comune? Cum știm că ceva este în neregulă?

Gingiile sănătoase sunt compacte și elastice, rozacee, moi și nu sângerează. Primul semn că ceva nu este în regulă îl reprezintă culoarea roșu aprins și sângerarea la contact. Aceste simptome pot fi însoțite de respirație urât mirositoare.

Este sângerarea ocazională a gingiilor în timpul periajului dentar un semn de boală parodontală?

Da. Procesul inflamator în pungile parodontale formate la intersecția dintre dinți și gingii se numește gingivită. În pungile gingivale se colectează și se păstrează din ce în ce mai multe bacterii.

Care sunt efectele bolii parodontale?

Efectele sunt aproape ireparabile într-un stadiu avansat al bolii, fiind eliminate toate țesuturile care fixează dintele în maxilar. Pungile parodontale sunt mai profunde de 6 mm și sângerează, iar ingerarea de alimente se face cu dificultate. Aceste condiții sunt însoțite de respirație urât mirositoare și o stare generală de rău. Deoarece gingia nu mai este atașată în mod ferm de dinți, aceștia sunt mai expuși (par mai lungi), se mișcă și cad în cele din urmă.